Vedetele noastre

Marina Dina şi-a mărit sânii pe semnătură

Marina Dina şi-a dorit cu orice preţ să-şi pună implanturi cu silicon! Şi a făcut-o! Pe lângă faptul că a făcut economii drastice şi multe sacrificii ca să strângă cei 2.000 de euro necesari operaţiei, blonda şi-a riscat şi sănătatea.







Astfel, Marina a încălcat sfatul medicului şi şi-a făcut intervenţia pe semnătură, după ce, cu doar câteva luni în urmă, se operase pentru a-şi îndepărta nodulii de pe glanda tiroidă, ea fiind suspectă chiar de cancer, scrie Click!.







Deşi ar fi putut apărea probleme la anestezie, intervenţia chirurgicală estetică i s-a părut floare la ureche, pe lângă cea suferită la tiroidă:







„Am suportat foar te greu operaţia de îndepărtare a nodulilor. Mi-a fost foarte rău, am stat două zile la reanimare, a fost groaznic. După ce mi-am pus implanturile în să, nu am avut nici o problemă. M-am trezit din anestezie şi după doar două ore am plecat acasă”, a povestit vedeta, pentru Click!



 

Related posts

Stelian Ogică a mai câştigat 4.000 de lei

admin

Loredana Chivu, asistenta lui Capatos, seamănă leit cu Oana Oprea!

admin

Ramona Gabor, în bustul gol pentru Adrian Pescariu

admin

Leave a Comment