Vedetele noastre

Bianca Drăguşanu vorbeşte despre relaţia cu Cătălin Botezatu

După ce au fost surprinşi în ipostaze fierbinţi pe litoralul românesc, Cătălin Botezatu şi Bianca Drăguşanu au devenit ţinta presei. Cu toate acestea, cei doi s-au ferit să dezvăluie dacă au întradevăr o relaţie amoroasă sau la mijloc este de fapt o simplă prietenie.



În urma speculaţiilor, Bianca Drăguşanu, femeia care l-a cucerit pe Cătălin, a acceptat să povestească in premieră pentru Libertatea despre relaţia ei cu celebrul designer. Cei doi s-au intors recent dintr-o călătorie la Saint-Tropez, Franţa, unde au participat la cateva evenimente organizate de Fashion TV şi unde au îmbinat munca şi distracţia.



„Celebritatea nu mi-a luat minţile”

De când s-a afişat cu Cătălin, Bianca se bucură de o mediatizare intensă. Nu numai că a atras atenţia asupra carierei de model, ci şi asupra vieţii personale. Cu toate acestea, tânăra spune că celebritatea dobândită nu a făcut-o să-şi piardă minţile, ba chiar a ajutat-o să devină mai responsabilă



„Celebritatea nu mi-a luat minţile, m-a făcut să fiu mai responsabilă şi să-mi asum tot ce fac din momentul în care am devenit o persoană publică”. Cât despre propunerile pe care le primeşte din partea bărbaţilor, Bianca se declară dezamăgită. Modelul susţine că i se oferă sume fabuloase pentru a ţine companie la diverşi bărbaţi, iar propunerile indecente sunt nelipsite. „Bărbaţii sunt tentaţi să-mi ofere sume fabuloase numai ca să stau în preajma lor, dar niciodată nu am fost şi nu voi fi o marfă. Nu am preţ şi nu pun preţ pe ce mi se oferă”



„Mi-am testat puterea de seducţie şi l-am cucerit!”

Pentru prima oară, modelul a acceptat să vorbească despre relaţiei ei cu desingerul român. Fără reţineri, Bianca a povestit pentru ziarul Libertatea ce a atras-o la Cătălin Botezatu şi cum a reuşit să îl cucerească.



„Ne-am cunoscut în urmă cu doi ani, la Bucharest Fashion Week. Eu îl ştiam de mai multă vreme, dar abia în 2007 am ajuns să lucrăm împreună şi să-l cunosc direct. M-a atras aerul de mister pe care îl emană şi faptul că pare intangibil, greu de cucerit. A fost ca o provocare. Iniţial am vrut să-mi verific puterea de seducţie. Şi am reuşit. Cu ceva efort, dar a meritat..



„Avem o relaţie de dragoste bazată pe prietenie şi încredere”

Cuvintele de laudă la adresa lui Cătălin Botezatu sunt nelipsite. Deşi spune că are o relaţie de dragoste cu designerul, Bianca mărturiseşte că nu îl numeşte pe acesta „iubit”. Ea îl consideră pe Cătălin omul care o respectă şi pe care se poate baza oricând.



„Între mine şi Cătălin e o relaţie de dragoste bazată pe prietenie şi încredere. Sexul stă la periferia sentimentelor. Nu-mi place termenul de iubit, mai degrabă Cătălin e un om care mă respectă şi pe care mă pot baza. Pe Cătălin îl iubesc mai întâi cu sufletul, cu inima. E un bărbat pe care orice femeie şi l-ar dori alături. Sunt o norocoasă şi cred că a fost, de fapt, mâna destinului..”

Related posts

Andreea Bălan profită de pe urma şcolii de dans

admin

Sonia Trifan şi-a făcut debutul în modă

admin

Gina Pistol caută partener de afaceri…

admin

Leave a Comment