Vedete

Adriana Bahmuțeanu şi-a botezat băiețelul la Constanţa (poze)

Mare sărbătoare în familia lui Prigoană. Mezinul Eduard Gabriel a fost creştinat, sâmbătă, nu la Bucureşti, aşa cum se aştepta toată lumea, ci la Constanţa.



Aproximativ 60 de invitaţi au participat la botezul lui Eduard Gabriel, cel mai tânăr membru al familiei Prigoană.



Ceremonia religioasă, care s-a desfăşurat la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, a fost oficiată chiar de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, anunță Național.ro



Părinte spiritual a fost deputatul PSD Eduard Martin, cel care l-a botezat şi pe Mihai-Maximus, primul copil al cuplului Adriana Bahmuţeanu – Silviu Prigoană.



După o slujbă emoţionantă a urmat o petrecere pe cinste, care a avut loc în restaurantul hotelului Malibu din Mamaia.



Invitaţii, toţi aleşi pe sprânceană, au fost primiţi cu superbe buchete de flori, covor roşu şi râuri de şampanie fină.

Related posts

Tatăl Danielei Crudu colecţionează pictoriale cu fiica sa

admin

Daniela Crudu a făcut show în club, după cateva shot-uri de tequilla (poze)

admin

Lucia Bubulac, în tandreţuri cu un tânăr de 23 de ani (poză)

admin

Leave a Comment