Vedete

Cătălin Botezatu şi-a luat adio de la”Burlacul”, nu şi de la burlăcie (video)

Gata! În sfârşit Burlacul s-a terminat. Adunătura de fete disperate după Cătălin şi după imagine s-au împrăştiat, Bote alegându-şi „Mireasa”.







Nu, nu mă înţelegeţi greşit! Nu se însoară, ci totul a fost de dragul show-ului. Lacrimile, dezamăgirile şi scandalurile fetele au cam ffost în van întrucât Bote tot burlac râmâne.







Dar, să trecem peste toată păcăleala. Spuneam de aleasa. Da, este Violeta „cea mai naturală femeie pe care am văzut-o”, spune Bote. O fi încercat să caute şi printre tinerele nu foarte disperate să devină vedete? 







Nu credem. Cert este că fata s-a emoţionat până la lacrimi că prinţul Bote a ales-o pe ea. Zici că i-a pus Dumnezeu mâna în cap. Cât despre cealaltă, s-a arătat de-a dreptul răvăşită.







Cum necum, cert este că Bote s-a distrat pe cinste cu cele 12 concurente, ele fiind singurele dezamăgite din tot show-ul. Dar, na, a meritat efortul. Doar s-au bucurat de o noapte de amor cu Bote, nu?




 

Related posts

Raluca Lăzăruţ a ajuns la spital dupa un accident rutier

admin

Rocsana Marcu, reținută de vameși în Antalya

admin

Adelina Pestrițu a defilat cu sânii goi-goluți (foto)

admin

Leave a Comment