Vedete

Nicoleta Luciu și Zsolt au și-au luat propriul hotel

Zsolt Csergo i-a făcut o surpriză de proporții Nicoletei Luciu. După un consiliu cu prietenii, iubitul Nicoletei Luciu a ales un hotel de patru stele din Harghita Băi, unde el, familia şi apropiaţii îşi vor face de cap în noaptea dintre ani.



Potrivit unor persoane din anturajul vedetei de la Acasă Tv, Nicoleta Luciu va avea parte de intimitate deplină la petrecerea dată cu ocazia intrării în 2011, întrucât omul de afaceri a închiriat un întreg hotel pentru ea şi gaşca lor de prieteni, aproximativ 40 de persoane.



Confortul şi amplasarea hotelului, care se află la o altitudine de peste 1300 de metri, au fost principalele criterii care au stat la baza alegerii, scrie Click!.



Micuţul Zsolt, dar şi adulţii au la dispoziţie un patinoar, o pârtie de ski, săniuţe, dar şi snowmobile pentru escapade până la cota 1800 m.



În noaptea dintre ani, Csergo, Luciu şi invitaţii lor vor avea parte de un program artistic ales pe sprânceană- cu dj şi cântăreţi consacraţi – şi se vor delecta cu mâncăruri tradiţionale şi nu numai.

Related posts

Starea de sănătate a Monicăi Tatoiu este gravă

admin

Daniela Crudu și-a umflat tariful

admin

Daniela Crudu, cu fundul la vedere pe Litoral (poze)

admin

Leave a Comment