Vedetele noastre

Monica Columbeanu are interzis la alcool

În urmă cu aproape două săptămâni, Monica Columbeanu a fost surprinsă într-o stare euforică în mare, la Mamaia. La acel moment s-a speculat că tânăra s-a imbătat atat de tare, incat nu s-a mai putut ţine pe picioare şi a căzut in apă, imbrăcată



Ea şi-a justificat comportamentul susţinând că a fost doar “naturală”, ba chiar a declarat că nu are voie să bea alcool pentru că urmează un tratament. Motivul nu a fost divulgat însă, aparent, Monica credea că este însărcinată! “Nu eram beată. Nici nu aveam cum să fiu, pentru că eu nu am voie să beau. Urmez un tratament care poate fi dovedit în orice secundă de medicul meu”.



Credea că este însărcinată



La începutul lunii aprilie, Monica Columbeanu trecea pragul clinicii Esther, din Dorobanţi, pentru un control la ginecolog. Soţia lui Iri mărturisea că are toate simptomele unei sarcini, acesta fiind de altfel şi motivul pentru care se programase iniţial la ecograf. Totul a fost doar o alarmă falsă, ea aflând după doar câteva zile că nu-i va face încă Irinei un frăţior sau o surioară.



Tot în urmă cu trei luni, doamna Columbeanu şi-a făcut un control amănunţit, descoperindu-se o afecţiune care necesită tratament pe o perioadă mai lungă. Se pare că Monica are mai multe chisturi sau chiar o rană pe col, care au făcut-o şi să bănuiască, la momentul respectiv, că ar fi gravidă. Ea refuză să vorbească despre diagnosticul pus, recunoscând totuşi pentru „ring” că are probleme de sănătate:



„Da, este adevărat că sunt sub tratament, că mi s-a descoperit o anumită afecţiune. Nu vreau să vorbesc însă despre ce am, să le dau motiv de bucurie duşmanilor”, a declarat soţia miliardarului Irinel Columbeanu pentru „ring”.

 

 

 

Related posts

Nicolae Mitea şi Andreea Tonciu au o relaţie fizică intensă

admin

Oana Zăvoranu o atacă din nou pe Monica Columbeanu (video)

admin

Dan Diaconescu nu părăseşte garsoniera OTV

admin

Leave a Comment