Necazurile se ţin lanţ de Bote în ultima perioadă. După ce a pus punct relaţiei cu Bianca Drăguşanu, designerul a fost nevoit ca ieri să meargă la medic de două ori: o dată pentru accidentarea sa şi o dată pentru a-şi vedea mama.
Mama creatorului de modă a ajuns aseară la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, scrie Cancan. Femeia a suferit o cădere de calciu şi, din cauza problemelor cu tensiunea arterială, a avut nevoie de intervenţia medicilor.
Imediat cum a primit vestea despre problemele de sănătate ale mamei sale, Cătălin Botezatu a plecat de la repetiţiile pentru “Dansez pentru tine” şi a mers la spital.
S-a liniştit abia după ce a reuşit să vorbească cu cea care i-a dat viaţă, iar aceasta i-a spus că se simte mult mai bine. Cadrele medicale i-au administrat glucoză şi calciu, după care au lăsat-o să plece acasă.
“Mama acum este bine. Nu a fost nevoie să o internăm, acum este deja acasă. A făcut o cădere de calciu şi a avut probleme cu tensiunea. De la oboseală, stres şi probabil grijile pe care şi le face pentru mine. Deşi are 65 de ani şi se comportă ca un om de 40, se pare că problemele din viaţa mea au afectat-o. Numai părinte să nu fii! “, s spus designerul în exclusivitate pentru ziarul Cancan.