Vedetele noastre

Mihaela Rădulescu s-a întors în România

Chiar dacă a dus o viaţă de lux la Monte Carlo, Migaela Rădulescu simte lipsa vieţii din România.Aşa se face că diva a sosit, ieri, la Bucureşti, pentru a mai gusta puţin din plăcerile dâmboviţene.







Doar trei luni a putut Mihaela Rădulescu să stea departe de ţara noastră. Fosta vedetă a Antenei 1 a ajuns în România ieri, în jurul orei 13.00, pe un terminal ţiriac Air, din cadrul Aeroportului Băneasa.







Nu a apucat să se vadă cu Dani



Diva a fost însoţită de fiul ei, Ayan, care se află în vacanţă. Interesant e că ieri, până la închiderea ediţiei, Mihaela nu se întâlnise cu iubitul ei, Dani Oţil, acesta plecând, după terminarea emisiunii pe care o realizează la Antena 1, direct la garsoniera lui din cartierul bucureştean Vitan.







Mihaela Rădulescu va sta în România aproximativ o săptămână, scrie Libertatea. În acest timp, ea intenţionează să mai deschidă încă şase magazine “Picioru’ Gras”, cu haine pentru copii. De asemenea, diva se află în ultima fază a discuţiilor cu o editură bucureşteană. Mihaela intenţionează să lanseze un nou volum autobiografic. 

 

Related posts

Dan Capatos nu îi cere scuze lui Cătălin Botezatu

admin

Cosmina Pasarin castiga 5.000 de euro pe luna

admin

Ramona Gabor şi-a arătat silicoanele pentru prima dată

admin

Leave a Comment