Iuliana Marciuc a refuzat să participe la un spectacol pe litoral alături de fostul iubit, Adrian Enache. Ea ar fi trebuit să îmbrace pe scenă rochia de mireasă, să se sărute pătimaş cu Enache şi să danseze tandru cu cel care i-a fost iubit paisprezece ani.
Povestea de iubire dintre Adrian Enache şi Iuliana Marciuc l-a inspirat pe Stoian Anghel, organizator de spectacole, care a vrut să pună în scenă un show-nuntă. Spectatorii erau invitaţi la o cununie, în care rolurile mirilor ar fi fost jucate de Adrian Enache şi de Iuliana Marciuc.
Annes i-a fost «mireasă»
Cei doi ar fi trebuit să poarte costum şi rochie de nuntă, să se sărute pătimaş, să danseze împreună şi să chefuiască alături de ceilalţi invitaţi. Planul lui Anghel a eşuat pentru că Iuliana a refuzat să apară alături de fostul ei iubit pe scenă, în rolul de mireasă a acestuia, spunând că preferă să plece în vacanţă.
Locul ei a fost luat de Annes, iar afişele cu invitaţia la spectacol au împânzit staţiunile de pe litoral. “Eu şi Iuliana am mai prezentat împreună spectacole în urmă cu patru ani şi a ieşit foarte bine. Cred că am fi avut succes”, a declarat Adrian Enache pentru Libertatea. “M-a sunat Anghel să-mi propună show-ul, dar în perioada respectivă eu urma să plec în vacanţă”, a declarat Iuliana.