Cristian Tabără revine pe micile ecrane cu emisiunea “Ca la carte”. “O emisiune aparte merge mai departe, ca la carte. Dacă susţinem că tot românul s-a născut poet, trebuie să şi demonstrăm aceasta, de unde şi micul joc de cuvinte anterior.
Mă bucur mult că TVR 1 găzduieşte un format dezvoltat şi îmbunătăţit al unei emisiuni care şi-a găsit un public al ei, care o iubeşte şi o aşteaptă. Astfel, “Ca la Carte” va sluji acestui public, precum şi dorinţei de a susţine dezbaterea de idei pe marginea cărţilor valoroase şi relevante pentru societatea românească a momentului actual.
Cred că revigorarea lecturii şi a dezbaterii oneste reprezintă o urgenţă a României, înainte ca mediocrizarea să anuleze orice speranţă”, a declarat Cristian Tabără într-un comunicat transmis AGERPRES.
Emisiunea, care începe duminica, la ora 10,40, este o dezbatere pe marginea apariţiilor editoriale care suscită un grad ridicat de interes public sau chiar polemici.
previous post