Vedete

Dana Rogoz a fost scăpată în cap de Horia Brenciu în direct

Dana Rogoz şi Horia Brenciu au realizat un moment inedit în emisiunea “De Suflet”. Prima ediţie din acest sezon s-a încheiat cu o căzătură! Spre sfirsitul emisiunii, cand in platou a sosit Horia Brenciu impreuna cu cativa colegi din HB Orchestra, Dana a oferit o mostra de umor involuntar.







“De cate ori a venit Horia invitat in emisiunea mea noi am improvizat si am creat impreuna momente foarte amuzante. Ne-a iesit de doua ori, iar a treia oara, pe o alta piesa interpretata de colegul lui de trupa i-am zis si i-am facut semn ca din nou.







Ce-i drept, era muzica in platou si destul de tare, iar eu nu am vazut ca Horia se intorsese sa vorbeasca cu altcineva. Asa ca, ferm convinsa ca ma prinde, m-am lasat pe spate exact ca in exercitiile de actorie de la scoala: fara nicio ezitare, cu bratele desfacute lateral. Si…am ajuns direct pe podea”, povesteste Dana amuzata, scrie agentiadepresamondena.com. Din fericire lovitura nu a fost destul de dură, cei doi amuzându-se copios de incident.



 

Related posts

Adelina Pestrițu ar accepta bani pentru o partidă de sex (video)

admin

Daniela Crudu și Pamfile „se vând” în clubul lui Vârciu

admin

Daniela Crudu a făcut o criză de isterie în public (video)

admin

Leave a Comment