Războiul dintre actriţa Crina Matei şi directorul Teatrului de Operetă continuă! Vedeta a depus, zilele trecute, o plângere penală după ce a contactat o echipă de avocaţi.
Până acum, Crina Matei făcea dezvăluiri şocante legate de ameninţările pe care le primeşte de la directorul Teatrului de Operetă, despre care susţine că o hărţuieşte, însă acum, sfătuită şi de avocaţi, a ales să se abţină.
„Sunt sub contract cu Teatrul de Operetă”
Cu toate că are şi alte proiecte în derulare şi este conştientă că ar avea succes şi într-un alt teatru, Crina Matei nu renunţă la scandalul cu Răzvan Ioan Dincă, scrie “ring”. Pentru că regizorul nici nu şi-a cerut scuze public şi nici nu şi-a dat demisia, Crina a depus actele pentru proces.
„Am depus plângerea penală şi am contactat o echipă de avocaţi care se vor ocupa de această problemă. Va fi un proces civil şi unul penal. Trebuie să rezolv problema, mai ales că încă sunt sub contract cu Teatrul de Operetă”, a adăugat Crina Matei. De cealaltă parte, Răzvan Ioan Dincă, directorul teatrului, a declarat: „Nu am primit încă nimic, aştept cu interes plângerea”.
„Nu pot trece cu vederea faptul că directorul teatrului susţine că a avut o relaţie cu mine timp de doi ani de zile. Va trebui să demonstreze asta în instanţă.” Crina Matei