Vedetele noastre

Gigi Becali i-a salvat viaţa lui Cornel Constantiniu

După ce in urmă cu cinci ani a suferit o intervenţie chirurgicală pentru că suferea de Parkinson şi i-a fost implantat un neorostimulator, acum Cornel Constantiniu a aflat că bateriile aparatului sunt pe terminate şi ar trebui schimbate în cel mult trei zile, altfel viaţa sa se sfârşeşte.







Operaţia de înlocuire a acestora este foarte scumpă, iar artistul trebuie să strângă 30.000 de euro în doar trei zile, scrie Libertatea. Mai mulţi oameni au încercat să-l ajute pe Cornel Constantiniu, dar fără succes, deoarece timpul a fost principalul inamic.







Totul nu avea să fie pierdut însă. Auzind că artistul este la o răscruce în viaţă, europarlamentarul Gigi Becali a sărit în ajutorul lui şi a donat întreaga sumă de bani necesară intervenţiei chirurgicale.







“M-a sunat doamna Corina Creţu şi mi-a spus că domul Cornel Constantiniu are nevoie în trei zile de 30.000 de euro, altfel se sfârşeşte. M-a întrebat câţi bani pot dona şi i-am spus că dau toată suma. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am putut eu să fac acest lucru şi asta pentru că 30000 de euro este un nimic pe lângă viaţa unui om. Mă simt puţin mândru, dar şi puţin prost câteodată. Ştiţi de ce mă simt prost? Pentru că eu nu am niciun merit pentru asta, am dat din ce mi-a dat mie Dumnezeu şi îi mulţumesc Celui de sus că mi-a dat această inimă care poate să-mi aducă mântuirea?”, a declarat Gigi Becali în emisiunea Acces Direct de la Antena 1.

 

Related posts

Răzvan Ciobanu visează să se însoare cu Kate Moss

admin

Ioan Gyuri Pascu ar putea reveni la Divertis

admin

CRBL şi-a scos la licitaţie prima chitară

admin

Leave a Comment