Vedete

Anca Pandrea şi Iurie Darie se căsătoresc!

Sunt nedespărţiţi de 26 de ani şi se iubesc cu patimă, mai ceva ca doi adolescenţi, şi puţini sunt cei care ştiu că nu sunt căsătoriți.

 

Şi-au făcut, însă, planuri de căsătorie, de multe ori, dar nu le-au dus la bun sfârşit dintr-un motiv hilar: actorul şi-a rătăcit certificatul de naştere.

 

Anca Pandrea este în culmea fericirii că, duşpă şase luni de chin, timp în care a stat numai prin spitale, alături de Iurie Darie, maestrul şi-a revenit miraculos.

 

Actriţa aşteaptă cu nerăbdare să se întoarcă în căminul conjugal, cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare, scrie Cancan.ro.

 

Chiar dacă nu au trecut pe la starea civilă, cei doi actori şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu, cu ani în urmă, în momentul în care au fost naşi de cununie.  

Related posts

Botezatu a dat 30.000 de euro pe ţinutele lui Voicu Pânzar de la “Mr. World 2010”

admin

Bianca Drăguşanu a încercat să se sinucidă

admin

A murit marele poet Mircea Ivănescu

admin

Leave a Comment