Vedetele noastre

Carmen Hara: “Michael şi-a creat propriul lui destin, a fost alegerea lui. O lentă sinucidere!”

“Eu l-am cunoscut în 2000, la New York, la un eveniment caritabil. Acolo l-am vazut prima şi ultima dată. Am avut o impresie stranie lângă el, parca era un spirit, parcă nici nu era viu. Fie era drogat, fie nu se simtea bine, dar parcă era ireal. Dar mi s-a părut un om bun, generos si dornic sa ajute. Aveam sentimentul unui suflet extraordinar”, îşi aminteşte Carmen Hara într-un interviu acordat revistei TV Mania.



La mai bine de două săptămâni de la moartea Regelui muzicii pop, Michael Jackson reacţiile continuă să apară. Clarvăzătoarea Carmen Hara îşi aminteşte de momentul în care l-a cunoscut pe acesta şi este convinsă că spiritul starului se află printre noi.



Prezicătoarea consideră că Michael Jackson şi-a creat propriu destin şi a murit pentru că aşa a adorit.



“Dacă acest om trecea de vârsta de 51, putea să trăiască până la 82 de ani. Dar nu a putut să depaşească acest prag, această cumpănă. Nu a putut să treacă în următorul ciclu. El a rămas un copil care nu a vrut să intre în murdăria lumii şi să accepte acuzaţiile. Nici nu a putut să treacă în urmatoarea faza de evoluţie. Cronologic, nu era timpul lui să moară, într-un fel el a făcut-o intenţionat, a grăbit acest deznodământ”, a adăugat aceasta.



Întrebată ce crede că i-a adus sfârşitul lui Michael Jackson, clarvăzătoarea  este de părere că neîmplinirea sufletească a acestuia a fost decisivă atât în evoluţia vieţii sale cât şi în modul în care acesta a părăsit această lume.



“Interpretarea psihologică a atitudinii lui, faptul că îşi dorea aceste anestezice, asta înseamnă că dorea anestezierea durerii sufleteşti. El a murit cu o mare durere, o mare neîmplinire. A fost conştient că va muri tânăr şi şi-a creat propriul lui destin, aceasta a fost alegerea lui. O lentă sinucidere”, a spus aceasta.

Related posts

Anda Adam şi Victor Slav s-au despărţit!

admin

Dragoş Dolănescu mărturiseşte că se teme pentru viaţa lui

admin

Miki, DJ-ita topless, goală la lansarea “Black Pussy”

admin

Leave a Comment