Vedete

Daniela Crudu a luat 1.000 de euro pentru o partidă de sex cu Leo de la Strehaia (vezi sms)

Cere bilet de voie de la șefii Antenei 1 pentru prezentărilede modă, dar, pe ascuns, își negociază partide de sex prin pe bani. Daniela Crudu demonstrează că nu este o tânără simplă și naivă, cum se arată la Tv.



Tânăra și-a negociat o noapte de amor cu Leo de la Strehaia, în schimbul a 1.000 de euro. Totul a pornit de întâlnirea celor doi protagonişti la Timişoara, în aeroport.



Au vorbit, au schimbat numere de telefon şi şi-au promis că vor ţine legătura şi la Bucureşti. Încântat de Daniela, Leo a sunat-o foarte curând, insistând în privinţa unei întâlniri.



În discuţiile purtate cu Leo prin mesaje pe telefonul mobil, ea îi cere acestuia să facă un preţ pentru o noapte cu ea, scrie Cancan.



“Dacă tot mă vrei o seară, îţi trimit numărul de cont să văd cât mă evaluezi pentru ce vrei tu”, scrie Daniela într-unul dintre mesajele trimise lui Leo.



După ce a aflat cât de generos este acesta şi a fost mulţumită de oferta lui de 5.000 de lei, Daniela s-a văzut de mai multe ori cu admiratorul ei, conform înţelegerii…

Related posts

Bianca Drăguşanu, pozata in lenjerie intima, in baie

admin

Incredibil! Johnny Depp, beat mort și întins pe asfalt (video)

admin

S-au împăcat! Adelina şi Liviu Vârciu se recăsătoresc

admin

Leave a Comment