Pe 7 mai, de ziua Adianei Bahmuţeanu, ea şi partenerul de viaţă s-au dus la primărie şi au spus “Da” pentru a patra oară. Bahmu e mai sigură ca niciodată că Silvu este jumătatea sa, sau “peticul”, însă se teme ca nu cumva, acum că s-au luat cu acte, să se strice ceva. Pe blogul său, Adriana povesteşte că cea mai frumoasă perioadă a lor a fost aceea când au trăit “fără acte”.
Se pare că mi-am găsit peticul
“Dacă e adevărat că orice sac îşi are peticul, se pare că eu l-am găsit pe-al meu. Întrebarea care se pune e cine-i sacul şi cine-i peticul… în fine joi, de ziua mea, l-am luat de bărbat pe Prigoană a patra oară. Chiar glumeam, spunând că am ales ziua asta ca nu cumva să uite când e data căsătoriei…. Ei şi ce, o să zică lumea, doar s-au mai luat şi înainte şi n-au făcut mare brânză, nu s-au înţeles.
Diferenţa e că acum avem copii. Şi chiar ne înţelegem. Pentru cei care nu ştiu, pot spune cu mâna pe suflet că anii ăştia, în care am trăit „fără acte”, au fost cei mai frumoşi din toată relaţia noastră, aşa că mi-e chiar puţin frică, nu cumva să se strice ceva… mai ales că, de când a venit pe lume fiul nostru, mi-am dat seama că Silviu poate avea orice defect, dar că este un tată responsabil şi dedicat.
Acum, dacă stau să mă gândesc mai bine, nu cred că ne-am despărţit în mod real niciodată. Chiar şi divorţaţi sau separaţi, parcă trăiam tot unul pentru altul, parcă şi înţepăturile reciproce erau făcute tot ca să ne mai hârâim un pic”.
Adorm îmbrăţişaţi şi se trezesc la fel
“Tot aşa, cred că e bine să stai cu cineva timp îndelungat până să-ţi dai seama dacă e cu adevărat omul potrivit. Uite acum, de exemplu, după atâţia ani, ne trezim dimineaţa îmbrăţişaţi şi noaptea ne culcăm la fel. Nu-i aşa că e frumos? Nu ştiu câte cupluri fac asta, dar mie una mi-ar fi greu să trăiesc lângă un om pentru care să nu simt nimic, doar fiindcă ar trebui să respect convenienţele sociale. Şi dacă tot vorbim de convenienţe, da, m-am căsătorit într-un fel, ca să respect tradiţia. N-aş vrea ca mai târziu, peste ani, copii mei să mă întrebe de ce tata nu e bărbatul mamei şi de ce nu suntem luaţi cu acte, ca alţi părinţi. Cred că atunci când vin pe lume, copiii trebuie în primul rând să-i creşti frumos şi să trăieşti pentru ei, să le oferi tot ce e mai bun.
Asta mi se întâmplă mie acum şi poate din motivul ăsta l-am bătut la cap pe Silviu, recunosc, să facem dracului actele alea odată, să nu ne mai ia lumea la mişto şi să râdă de mine toate ipocritele cu căsnicii de mai mare râsul, dar, deh, măritate cu acte în regulă, cucoane doar de ochii lumii. Recunosc, la capitolul ăsta eu am fost „capul răutăţilor”, dar nu-mi pare rău, ci dimpotrivă, atunci când sacul îşi găseşte peticul, e normal să fie aşa. M-a durut, în toţi anii ăştia, cât am trăit ca porumbeii, pardon, concubinii, răutatea oamenilor”.
Actele nu aduc vreo fericire suplimentară
“Auzeam des pe la colţuri comentarii veninoase: „Uite, n-o mai ia Prigoană de nevastă, o s-o lase până la urmă” şi mă durea undeva în piept, până când mi-am dat seama că ar fi mai bine să mă doară în cot, fiindcă, până la urmă, actele de la primărie nu aduc nici vreo fericire suplimentară, nici înţelegere în cuplu, nici iubire. Şi că, până la urmă, dacă e să te desparţi, te desparţi în ciuda tuturor sau rămâi împreună pentru totdeauna.
