Cel puţin asta a declarat un martor pentru Libertatea. Conform declaraţiilor date de martor, Monica şi Voicu Pânzar au fost surprinşi, într-un club de lux din Braşov, în ipostaze tandre.
“Monica şi şoferul ei, Voicu, au apărut de mai multe ori în Clubul Kasho (n.r. – local de lux din Braşov) în urmă cu un an. Veneau împreună cu mai multe fete, dar fără Irinel, şi stăteau până dimineaţa, când plecau cu toţii. Odată au stat chiar lângă masa noastră şi i-am putut observa bine”, a povestit un martor, care a ţinut să-şi păstreze anonimatul, pentru Libertatea..
“I-am văzut atunci dansând lasciv, împreună, iar spre dimineaţă au început să se sărute de mama focului”, a continuat aceeaşi sursă.
“S-a întâmplat în urmă cu un an, prin februarie. Am observat că dacă vreo fată încerca să intre în vorbă cu el, Monica devenea foarte nervoasă. Sunt consternat când o văd la televizor spunând cât îl iubeşte pe Irinel şi cum se dă după cireş cu Voicu. Îi place viaţa”, a mai adăugat acesta.
