Vedete

La numai şase luni, bebeluşul Danei Războiu a fost operat pe inimă

Marc, fiul în vârsta de 6 luni al Danei Războiu şi a lui Bogdan Enoiu, a fost operat pe inimă, la Viena. Operaţia a decurs fără probleme, iar bebeluşul se află acum la terapie intensivă. Dana Războiu a aflat cu stupoare, în urmă cu trei săptămâni, că fiul ei cel mic, Marc ( 6 luni), s-a născut cu o gravă malformaţie la inimă.







Disperată, ea şi soţul ei, Bogdan Enoiu, au bătut la uşa mai multor medici din străinătate, iar verdictul a fost devastator. Doar o intervenţie chirurgicală le-ar fi salvat copilul. Cei doi soţi au ales o clinică din Austria, astfel că, ieri, Marc a fost operat cu succes.







“Noi ne-am mutat azi la terapie intensiva, Marc se recuperează bine, aşa după cum spun doctorii spitalului. A suportat bine operaţia. Ce a fost mai greu a trecut, a fost foarte curajos micuţul meu, iar cel mai important este că operaţia a fost reuşită şi fără complicaţii”, a povestit ştirista, pentru Click!



 

Related posts

Dana Rogoz a împărţit deja invitaţiile de nuntă

admin

Şerban Huidu, în stare de şoc: “Ce am făcut, Doamne, sunt terminat!” (video)

admin

Elena Udrea a ajuns Miss Politică

admin

Leave a Comment