Travel

Vizita la Sarmisegetuza Regia

Sarmizegetusa Regia este situată în satul Grădiştea Muncelului, judeţul Hunedoara, si a fost capitala Daciei preromane.

Drumul spre sanctuar

Se pleaca din Orastie (indicator de „Cetatile dacice” sau Costesti) si sunt aproximativ 39 km. Pentru ca drumul nu este la fel pe toata intinderea lui, voi imparti drumul in 5 tronsoane:

 

1. Orastie-Costesti: 21 km, drum asfaltat, fara gropi, fara probleme. Pe platoul din Costesti, locul unde se tin serbarile Costestiului si unde an de an vin invitati de seama, undeva pe dreapta se gaseste harta cu toate cetatile dacice din zona. Explicatia in limba engleza este savuroasa, probabil combinata cu limba daco-tracica. Spre cetatile Costesti si Blidaru se poate urca imediat dupa ce treci de “Podul albastru” cum este denumit de copiii care vin in tabara de la Costesti.

La cetatea e la Costesti am urcat spre seara, cand soarele se pregatea sa apuna si am avut parte de un peisaj superb. A fost pentru prima data cand m-a prins noaptea in padure, insa nici urma de frica sau sperietura. Linistea vaii, a dealurilor, a padurii este una de poveste si relaxeaza si cel mai incordat muschi. Nu aveti nevoie de mai mult de 2 ore, cu tot cu contemplatul peisajului.

 

2. Costesti-Gradistea: cam 9 km (distantele sunt aproximative). Drum forestier, din pamant cu ceva piatra de rau, lat (in cea mai mare parte pot trece 2 tiruri unul pe langa celalalt), destul de bun. Urcarea usoara, aproape insesizabila. Se poate merge cu 20-40 km/h, dar mai arunca pietre pe dedesubtul masinii. Dupa intrarea pe drumul forestier (poate la 2 km) se afla pe stanga drumului o sageata mica: „Sarmizegetusa Regia 15 km”. Satul Gradistea nu are indicatoare, e intins pe cca 1 km in lungul paraului. Aproape de iesire faceti dreapta peste un pod. Drept inainte continua un alt drum forestier, pe care accesul este interzis. Inca din Costesti urmati marcajul turistic „cruce rosie”. Daca il pierdeti e de rau.

 

3. Gradistea-Centrala termica: cam 4 km. Drum mai prost decat inainte, mai ingust, mai denivelat, mai cu sleauri, dar in buna parte pot trece 2 autoturisme unul pe langa celalalt. Viteza cam la 20, cu unele incetiniri pe la denivelari si ocolirea unor gropi. Dupa casele paraginite faceti stanga. Exista o sageata mica: „Sarmizegetusa Regia 5 km”. Drept inainte alt drum forestier. Pana aici se poate merge fara a lovi deloc masina.

 

4. Centrala termica-Pod: cam 4 km. Drum foarte prost, dar accesibil. Nu va bucurati de la inceput. Primul km este „autostrada” pe langa ce urmeaza. In general ingust. Doua masini se pot ocoli numai in anumite locuri. Urcare in panta medie, dar asociat cu starea „carosabilului”, nu prea iesiti din viteza I. Multe denivelari, bolovani, gropi, cate un torent care traverseaza drumul si il deniveleaza etc. Si acum mare atentie: pe tronsonul acesta sunt mai multe poduri peste parau, unele (sau toate) din beton. La capatul celor 4 km se afla un anumit pod de beton, peste care drumul trece de pe stanga paraului pe dreapta lui (in sensul de urcare). In termeni geografici, se trece de pe malul drept pe malul stang al paraului, pentru ca malurile unei ape curgatoare se definesc privind in lungul apei catre aval. In zonă sunt şi ceva busteni taiati si un indicator „exploatare parchet …”. Imediat dupa acest pod se face o ramificatie pe dreapta, cu intoarcere foarte in scurt (aproape in loc) la 180 grade. Acesta e drumul bun. Teoretic exista un indicator „Sarmizegetusa Regia 1 km”, dar se intampla sa mai fie trantit de vant.

Pagina: 1 2

Related posts

679 lei… un sejur pentru 3 persoane in CORFU! Apart-Hotel FIRE FLY 3*

admin

Cat costa intrarea la Dineyland Paris, dupa caz (foto)

admin

Se schiaza perfect la Predeal, Azuga, Busteni si in Valea Dorului

admin

Leave a Comment