Susţinerea pe care a avut-o Adrian Mutu prin intermediul televiziunilor şi a parlamentului italian a sensibilizat acuzatorii. Ei au realizat dimensiunea unei decizii de suspendare a internaţionalului român.
Săptămâna trecută, presa italiană a lansat ipoteza suspendării lui Mutu. Ba, mai mult chiar, Adi a recunoscut că nu ştie exact ce va face în acest caz. A urmat o campanie agresivă a italienilor, culminând cu o dezbatere în parlamentul italian, luându-şi angajamentul să-l ajute pe toate căile pe fotbalist. Efectul a venit imediat, şi avocaţii lui Adi Mutu l-au anunţat că nici nu se mai pune problema suspendării.
Adrian Mutu trece, probabil, prin cea mai dificilă perioadă a vieţii lui. Decizia TAS de a le plăti o amendă colosală celor de Chelsea l-a marcat pe jucător. Cum îi va plăti şi dacă îi va plăti rămâne de văzut, Mutu studiind acum toate variantele posibile de a ieşi cu bine din acest labirint.
Problema care „arde” este dacă va fi suspendat sau nu ca jucător până la plata datoriei, sau până ajunge la o înţelegere cu fosta sa echipă. Această decizie poate fi luată de FIFA împreună cu oficialii de la Chelsea. Dacă la apariţia de la reunirea lotului, luni, Mutu a afişat o mină încruntată şi gânditoare, marţi, la antrenamente, a apărut un alt Mutu.
Zâmbitor, volubil şi chiar pus pe glume. De unde această schimbare? Surse de la lot ne-au spus că, marţi dimineaţa, fotbalistul a primit un telefon de la avocaţii lui, informează Ring. Aceştia i-au spus că el nu va fi suspendat cu siguranţă, că va putea juca, iar acum nu rămâne decât să vadă cum va rezolva amenda: atac în instanţele civile sau o înţelegere cu Chelsea.