Megastarul nu avea probleme grave de sănătate. Medicii au constatat că MMichael Jackson era la fel de sănătos ca orice om normal de 50 de ani. După cum se ştia deja, raportul clasează decesul drept o omucidere, printr-o intoxicaţie acută cu propofol.
În ultimii săi ani şi chiar după moarte, Michael Jackson era uneori descris ca o epavă umană, cu corpul măcinat de boli, abuz de medicamente şi nefericite operaţii estetice. Medicii legişti din Los Angeles au constatat, însă, cu totul altceva.
În linii mari, starea sănătăţii sale era bună, scrie Antena3. Avea, însă, unele afecţiuni normale pentru cineva care are 50 de ani. Raportul notează că Michael suferea de artrită la coloana vertebrală şi câteva degete, iar plămânii săi prezentau inflamaţi.
Urmele injecţiilor erau, de asemenea, vizibile. Dar nici una dintre aceste afecţiuni nu-i punea viaţa în pericol. Inima şi rinichii erau în stare bună, iar greutatea era normală.
previous post
