Vedetele noastre

Daniela Gyorfi şi-a arătat sânii, din nou

Îndrăzneaţă şi provocatoare la 40 de ani! Au trecut zece ani de la apariţia sa în Playboy, şi încă are un corp de invidiat. Daniela Gyorfi a pozat cu sânii la vedete pentru promovarea noului ei album.



Se află printre printre vedetele care au păşit de foarte multe ori pragul cabinetului estetician, însă nu a făcut niciodată un secret pe marginea acestui fapt. Prima intervenţie chirurgicală a fost de mărire de sâni în urmă cu zece ani! La doar câteva luni, a fost protagonista unui pictorial în revista „Playboy”, însă rezultatul a fost catalogat drept unul dezastruos.



De atunci, Daniela şi-a mai modificat forma şi mărimea bustului de încă două ori şi, acum, ea pare să fie total mulţumită de noii sâni, informează Click!. Pentru a demonstra că o femeie de 40 de ani poate arăta impecabil, ea a pozat sexi, într-o bluză transparentă, care-i arată sânii în toată splendoarea lor. Şedinţa foto a avut ca scop promovarea celui mai recent album al său, „Sentimente”.


 

Related posts

Daniela Crudu, obligată de regizor să meargă la facultate

admin

Monica Columbeanu, în rol de prinţesă rebelă alături de Armand Assante

admin

Florin Grozea, declarat oficial cocalar

admin

Leave a Comment