Vedetele noastre

Elan, iubitul Annei Lesko, a făcut sex nebun cu o lesbiană la mare?

Telenovela a cărei protagonişti sunt Anna Lesko şi Elan Schwartzenberg continuă! După ce miliardarul a fost surprins recent de paparazzii la mare în compania unei tinere apetisante, în timp ce iubita sa presta la Sighişoara, toată lumea a gândit că idila dintre cântăreaţă şi fostul soţ al Mihaelei Rădulescu s-a încheiat.



Deranjată de comentariile din jur, Anna Lesko iese în faţă ca sa îşi apere bărbatul, fiind sigură de fidelitatea acestuia: “Această fată este un mare fan de-al meu. Eu l-am rugat pe Elan să o ducă până la gară în Constanţa”, a declarat Anna, pentru Click.



Lumea zice că la mare a ieşit cu sex




Ziarul Libertatea, însă, vine cu amănunte în ceea ce priveşte întâlnirea celor doi la mare. „Elan a cucerit-o pe tinerică, manechin de profesie, la o petrecere dintr- un club de fiţe din Mamaia. I-a oferit o băutură, s-au binedispus reciproc, după care totul a decurs de la sine, fără nici un efort din partea vreunuia. A urmat o noapte de iubire consumată cu mult dinamism şi băuturi fine într-o cameră a Hotelului Rex, din Mamaia. Apoi cafeaua de dimineaţă, un zâmbet uşor stingher şi o despărţire politicoasă, la lumina ultravioletelor”.

Despre blonda Elena Hueanu se ştie că are 22 de ani şi e din Timoşoara. Ea e deţinătoarea titlului de Miss Academy. De câţiva ani lucrează ca model, în Bucureşti, şi tot de atunci a devenit o clientă fidelă a cluburilor de fiţe din Capitală.



Cu cine s-a mai iubit blonda de weekend a lui Elan 



Click spune că tânăra  Elena Hueanu a avut o idilă cu Costi Ioniţă. In vara anului 2008, blonda a intrat într-un scandal cu Ion Boschet, fostul iubit al Andreei Spătaru, pe motiv că i-a făcut avansuri. Boschet neagă orice legătură cu această tânără. Elena s-a despărţit recent de Lucian Becali şi are pe Internet poze incitante, în compania altor domnişoare, cărora li se adresează cu apelativul “iubita mea”.

Related posts

Giulia Nahmany ţine cură de slăbire!

admin

Delia Matache le-a dat paparzzilor ce-au vrut: show lesbi! (video)

admin

Horia Brenciu, pe scena cu fiica lui Kamara

admin

Leave a Comment