Vedetele noastre

Andreea Mantea şi-a rupt două coaste la repetiţii

Andreea Mantea nu s-a putut bucura de victoria împotriva rivalei sale din ringul de dans, Tania Budi. Chiar dacă a rămas în concurs, emoţiile şi stresul vor mai rămâne pentru cel puţin o săptămână, având în vedere că nu a scăpat nici de această dată de duel.







Deşi a fost susţinută din platou de iubitul ei, Andrei Ţârdea, Mantea nu a reuşit să impresioneze juriul cu figurile de dans, îndelung repetate. Fostul iepuraş Playboy a izbucnit în lacrimi când a aflat că e din nou condamnată la duel.







Ultimele antrenamente au lăsat semne vizibile pe corpul focoasei brunete, aceasta având vânătăi, julituri şi două coaste fisurate, scrie Click!. Tensiunea pare să fie mare în culise, iar divele îndură orice durere pentru a se menţine în concurs.

Tania Budi şi-a luat adio de la competiţie după doar o săptămână, iar Monica Columbeanu a reuşit, pentru a doua oară, să scape la câteva sutimi de duel.



 

Related posts

Daniela Crudu s-a tatuat în direct

admin

Amanta lui Piturca, Viktorja Blochina, este grijulie cu iubitul ei

admin

Traian Băsescu şi Mircea Geoană, cu rândul la preşedenţie

admin

Leave a Comment