Vedetele noastre

Loredana ex Trident: „Mi-e frică de mor de cezariană”

Mai sunt doar câteva zile până când Loredana, fosta solistă a trupei Trident, va deveni mămică! Cântăreaţa este programată pentru operaţia de cezariană, la sfârşitul săptămânii. Ea a mărturisit că abia aşteaptă să nască, cu toate că se teme îngrozitor de operaţie, dar şi de statutul de mamă.



„Mai este foarte puţin până când voi naşte şi sunt cam speriată. Într-un fel abia aştept, pentru că este un sentiment unic să-ţi strângi copilul la piept, dar în acelaşi timp aş mai amâna puţin momentul, deoarece îmi este frică de mor de operaţia de cezariană. Bine, şi statutul de mamă mă sperie puţin, pentru că, sincer, nu mă vedeam în acestă postură, însă sper din tot sufletul că voi fi un părinte bun”, a spus vedeta pentru Click!



Loredana şi iubitul său, Oliver Morley, au amenajat deja camera micuţei şi abia aşteaptă momentul în care vor deveni părinţi. „Nu suntem superstiţioşi, aşa că am cumpărat deja toate cele necesare, de la haine până la pătuţ. Acum mai rămâne doar să ne aducem acasă prinţesa şi să ne hotărâm asupra numelui”, a mai spus vedeta.

 

Related posts

Monica Columbeanu îl vede pe Irinel doar în week-end!

admin

Mihaela Rădulescu trăieşte într-o colivie de aur la Monte Carlo

admin

Elan, o ierţi pe Mihaela?

admin

Leave a Comment