A dat un milion de euro pentru o nuntă ca-n povești, dar au petrecut ca pe Dâmbovița. Alina și Cristi Borcea nu s-au ridicat deloc la nivelul așteptărilor din cauza gustuilor îndoielnice.
Chiar dacă localul a fost bine ales, la fel și ornamentele florale, comportamentul și ținutele au fost de râsul invitaților.
Alina Vidican de abia se putea ține pe picioare din cauza rochiei de mireasă prea grea, pe care atârnau sutele de cristale perle și paiete, iar Becali s-a dat în stambă de câte ori a avut ocazia, cu „delicatețea” ce-l caracterizează.
Rochie de mireasa ca-n satele mărginașe
Dacă nu ai fi fost împopoțonată cu cristale și perle extrem de scumpe, modelul rochiei de mireasa ales de Alina Vidican arată identic cu cel al unei fete de la țară.
Multe zorzoane, multă dantelă, un voal mare, o diademă care să-i acopere capul și, bineînțeles… paiete. Cât despre greutate, am putut vedea de la distanță că tânăra abia s-a putut ține pe picioare. Deh, 20.000 de euro atârnă greu.
Nașul „delicat” ca pe maidan
Gigi Becali a vrut cu orice preț să acapareze atenția invitaților, dându-se în stambă de câte ori a prins ocazia. A venit cu darul de 100.000 de euro în pantaloni scurți, și-a arătat „talentul” de cântăreț, a dansat haotic pe lângă mireasă iar, spre final, s-a înfipt cu „delicatețe” în tortul miresei.
Muzica: maneliști
Fițe, fițe, însă când vine vorba de muzică aleasă, mirii au preferat… manelele. Alina și Cristi Borcea au dat kitsch și cu muzica, trecând de la Marcel Pavel, la Adrian Minune, Adi de la Vâlcea, Vali Vijelie.
Luna de miere
Și ajungem și la faza noastră preferată. După o nuntă, care se voia de fițe, urmează o lună de miere… neașteptată. Cristi Borcea și-a dus proaspăta soție… tot în Miami, la apartamentul recent achiziționat. Să ne scuzați, dar la asemenea sume și pretenții, ne așteptam și noi la o lună de miere exotică și mult mai costisitoare.