Tabloidele noastre

Cântăreaţa Celia: “Mi-au crescut sânii de la contraceptive!”

Mai ceva ca în basme! Celia: “Mi-au crescut sânii de la contraceptive!”

Celia, căci despre ea este vorba, recunoaşte că ar fi vrut să apeleze la priceperea medicilor esteticieni pentru a-i îmbunătăţi cu câteva numere bustul, numai că a întâmpinat ceva probleme.„Kemal, iubitul meu, s-a împotrivit când a auzit că vreau să-mi măresc sânii. Şi mama a început să plângă, aşa că a trebuit să renunţ”, a declarat interpreta pentru Cancan. Până aici toate bune şi frumoase, numai că în ultimul ei videoclip, la single-ul „Povestea mea…vdtonline.ro

Iubitul Celiei dă probe pentru căsătorie

Celia şi turcul Kemal sunt împreună de doi ani, însă, din toamna anului trecut, relaţia lor a fost pusă la încercare de două ori, când au avut certuri aprige, soldate cu despărţiri de câteva săptămâni. Deşi cei doi îndrăgostiţi au ajuns la concluzia că nu pot trăi departe unul de celălalt, prea mult timp, iată că planurile lor de căsătorie sunt, deocamdată, incerte. Kemal m-a cerut de soţie, însă eu nu vreau sub nici o formă să mă mărit până anul viitor, în noiembrie. Oricum, iubitul meu se află într-o perioadă de probă de un an, timp în care trebuie să mă convingă de faptul că el este bărbatul alături de care merită să-mi întemeiez o familie şi să am copii, a declarat Celia, pentru Click! În pofida zvonurilor conform cărora solista ar fi întreţinută de iubitul ei, care provine dintr-o familie ce are conturi grase în bancă, se pare……click.ro

Celia a plans la licenta

EMOTIVA. Cantareata a trait la cote maxime ziua de marti, cand a fost la un pas de a rata licenta in Management la Facultatea de Stiinte Economice din Deva. Cu toate ca se…cancan.ro

Related posts

Lazarus versus Diaconescu: războiul continua pe OTV

admin

Paula Seling pleacă la Oslo cu sedativele în geantă!

admin

Apar personaje noi in telenovela “Aniela”!

admin

Leave a Comment