Vedetele noastre

Elan Schwartzenberg şi Camelia Şucu neaga o posibila relaţie

Fostul soţ al Mihaelei Rădulescu, aflat vineri seară pe litoral, a fost surprins de fotografii „Uups!” în compania Cameliei Şucu, nimeni alta decât fosta soţie a milionarului Dan Şucu.



Potrivit sursei citate, „pentru a evita orice suspiciune, Elan a venit primul, împreună cu un grup de prieteni, toţi trecuţi de 30 de ani, lăsând-o pe Camelia să-şi facă simţită prezenţa mai târziu” „Cei doi au încercat să păstreze distanţa, dar Elan n-a putut sta prea mult departe de Camelia”, susţine sursa citată. Martori oculari au declarat, pentru publicaţia menţionată, că omul de afaceri şi doamna Şucu păreau foarte „apropiaţi” în discuţii şi că ea era „mai mult decât amuzată” la ceea ce îi şoptea Elan la ureche.



Camelia Şucu se arata surprinsa de posibilitatea unei idile



Contactată de „ring” pentru a clarifica tipul de relaţie pe care o are cu omul de afaceri israelian, Camelia Şucu a aflat, cu surprindere de ipoteza unei idile. „N-am comentat niciodată viaţa mea privată, mai ales la telefon. N-am ce să comentez. Într-adevăr, am fost împreună cu un grup de prieteni şi prietene, iar eu, când mi-am făcut apariţia, eram însoţită de nişte prietene. Noi am fost un grup mai mare în Mamaia, în acel club”.



Elan Schwartzenberg „Este o foarte bună prietenă”




Mult mai stăpân pe sine în relaţia cu presa, mai ales după divorţul megamediatizat de Mihaela Rădulescu, Elan Schwartzenberg nu s-a arătat impresionat de informaţiile publicate de ziarul constănţean. „Camelia Şucu este o foarte bună prietenă a mea, este o femeie de afaceri. În seara aceea, eu eram cu nişte parteneri de afaceri din străinătate, iar dânsa era cu fetele. Suntem parteneri de afaceri, suntem prieteni, ne cunoaştem de peste 20 de ani. N-am fost niciodată într-o poziţie nepotrivită cu doamna”, susţine omul de afaceri.

Related posts

Soţii Zenga vor avea o fetiţă

admin

Nicoleta Luciu, însărcinată abia la anul!

admin

Elena Gheorghe o imită pe Beyonce în Herăstrău!

admin

Leave a Comment