Vedetele noastre

Monica Columbeanu, plătită de două televiziuni

Monica o ofertă foarte avantajoasă din punct de vedere financiar, pentru un proiect la “un post de mare audienţă”, după cum ea însăşi a mărturisit. Obişnuită ca în fiecare vară să plece peste graniţă, în concediu cu soţul său, Monica Columbeanu s-a văzut nevoită să renunţe la o astfel de vacanţă.



Motivul? “Vara asta nu merg nicăieri, rămân acasă, întrucât trebuie să mă ocup de un proiect foarte important. Am acceptat o ofertă a unei televiziuni cu audienţă maximă şi vreau ca totul să iasă bine. Poate o să plecăm împreună cu Irina, pentru un weekend, la mare. Oricum, aici, la Izvorani, nu-i lipseşte nimic, are piscină şi tot ce-i trebuie, nu va simţi că nu a fost în vacanţă. Singura deplasare pe care o s-o fac va fi cea din Antalya, unde merg însă în interes profesional, având acolo o prezentare de modă”, a declarat Monica pentru “ring”.



Soţia lui Irinel a adăugat că nu va renunţa nici la reality-show-ul de la B1TV, post cu care se află încă sub contract, ea urmând a fi, astfel, plătită de două televiziuni: “O să am şi emisiunea de la B1TV, nu-i nicio problemă, am discutat deja despre acest lucru”.



Va depinde de PR

Contractul pentru noua sa emisiune prevede şi o clauză potrivit căreia Monica nu va avea voie să mai dea declaraţii în presă decât prin intermediul PR-ului. “Încă mai pot să vorbesc, dar după ce o să încep emisiunea, voi fi nevoită să întrerup orice legătură cu mass-media”, a spus aceasta.

 

Related posts

Roxana Ciuhulescu, “vacanţă de miere” în Sardinia (poze)

admin

Monica Columbeanu, la repetitii. Irinel, la chef cu o blondă!

admin

Ileana Pescariu, fosta Pescariu, a asteptat ani de zile sa aiba un copil

admin

Leave a Comment