Vedete

Bianca Drăguşanu și Lavinia, două penibile la TV (video)

Nu o spun eu, ci o spune chiar Bianca Drăgușanu. După ce au apărut cele două filme cu Bianca în plină maimuțăreală și Lavinia goală pușcă sub duș, asistenta lui Capatos a avut o răbufnire, sau un moment de sinceritate…



După o întreagă ceartă în direct, în maximă audiență, Bianca Drăgușanu a afirmat în emisiunea lui Capatos că ”amândouă suntem penibile”, încluzând-o și pe buna ei prietenă Lavinia.



Știm, Bianca se referea la impostazele în care au fost filmate, însă noi ne referim și la situația în care se regăsesc acum.



În loc să se sprijine una pe cealaltă, în încercarea de a face cât mai repede dispărut subiectul, cele două amplifică scandalul și își spală rufele în public.



Care a apărut de mai multe ori goală, căreia îi place să se pozeze, cine cui i-a violat intimitatea și cum se va ajunge în instanță. Concluzia noastră: nu sunt filmările atât de penibile, pe cât a ajuns situația creată la televizor.


Related posts

S-a săturat! Bianca Drăguşanu nu mai vrea să-l împace pe Botezatu (video)

admin

Pictorial sexy cu Crina Matei în Tango

admin

Cătălin Botezatu – 800 € pentru o noapte cu Valeria Marini

admin

Leave a Comment