Vedetele noastre

Mihaela Rădulescu, înlocuită de Corina Dănilă

Surse demne de încredere din Antena 1 au povestit, pentru Click!, că pregătirile pentru un nou sezon “Duminica în familie” se fac de mai bine de o lună.







După luni de preselecţii şi concursuri, coordonatorii proiectului par să fi ales! Prima pe lista preferinţelor pentru postul de “Mihaela Rădulescu” este Corina Dănilă. Deşi a intrat într-un con de umbră în ultimul an, Corina Dănilă este cea ofertată de producătorii din Antenă.







“S-au organizat multe castinguri toata vara pentru a pune bazele unui nou proiect, însă abia acum s-a decis. Corina a fost câştigătoare, ba, chiar a şi filmat o emisiune-pilot”, au spus pentru Click surse din cadrul instituţiei.

În plus, în ultima perioadă, fosta vedetă a Euforiei Tv a fost tot mai des văzută în sediul televiziunii din Băneasa, iar cei care lucrau pentru “Duminica în familie” au fost anunţaţi că de săptămâna viitoare vor lucra “la foc continuu”.







Se pare că producătorii au căutat o vedetă cu o imagine curată, care să nu fie implicată în scandaluri de presă.



 

Related posts

Aurel Moldoveanu vinde haine în parcare la mall Vitan (poze)

admin

Loredana Groza cântă în duet cu Adela Popescu

admin

Cătălin Botezatu recunoaşte: „Monica Columbeanu este preferata mea!”

admin

Leave a Comment