Vedetele noastre

Mama Andei Adam a avut dosar la Securitate

Sanda Adam a fost oarecum privilegiată în regimul comunist. Înainte de 1989, mama Andei Adam avea dosar la Securitate, fiindu-i supravegheată orice mişcare.Ea a făcut parte 16 ani din Corul Radio, având astfel ocazia să facă multe deplasări peste hotare, într-o perioadă în care graniţele erau practic închise.







Contactată de „ring” prin intermediul Andei, doamna Adam, aflată în România, nu a negat acest lucru, ea mărturisind însă că nu s-a simţit persecutată, întrucât nu au existat motive, nefăcând altceva decât să-şi vadă de treabă. La rându ei, Anda a declarat:







„Într-adevăr, mama făcea multe deplasări şi înainte, şi după revoluţie. E posibil să fi avut dosar. Mama a cântat cam 16 ani în Corul Radio şi ea era cea care interpreta melodia aceea, «Noi, în anul 2000»”.







Îi datorează cariera



De fiecare dată când are ocazia, Anda Adam nu uită să-i mulţumească mamei sale, căreia, spune vedeta, îi datorează şi cariera sa.







„Ea s-a zbătut foarte mult ca eu să cânt şi să-mi exploatez talentul, ca să fac ce-mi place. Când eram mică, m-am dus la înot, dar am renunţat tocmai pentru că mi-am dat seama că vocaţia mea era alta. Eu voiam să cânt, să urmez exemplul mamei”, a mărturisit cântăreaţa.

Related posts

Felicia Filip va concerta pentru copiii abuzaţi

admin

Lili Sandu încă tânjeşte după Bogdan Stelea

admin

Vara asta, Lili Sandu va fi gazda emisiunii Midnight Sun

admin

Leave a Comment