Cele patru luni, cât au stat despărţiţi, s-au dovedit a fi benefice pentru cuplul Iulia Vântur – Marius Moga, care par, acum, mai îndrăgostiţi ca niciodată. Cei doi au fentat canicula din Capitală şi şi-au oferit o minivacanţă, în cursul săptămânii, în Mamaia, blonda aniversând azi împlinirea vârstei de 29 de ani.
Semn că se iubesc la nebunie, cei doi s-au sărutat de zor pe plajă, în văzul lumii. Fotoreporterii Click! i-au surprins pe Iulia şi pe Marius pe plaja luxosului hotel Vega, de cinci stele şi, fără să le pese de privirile insistente ale celor din jur, îndrăgostiţii au făcut risipă de gesturi tandre, sărutându-se pasional la intervale de doar câteva minute.
În timp ce Moga părea că nu se simte tocmai în largul lui să lâncezească la soare, Iulia şi-a dorit cu tot dinadinsul să se bronzeze uniform, astfel că l-a rugat pe iubitul ei să-i lege sutienul astfel încât să nu-i rămână urme.
Plictisiţi, probabil, să mai facă plajă, cei doi au închiriat un ski-jet pentru un plus de distracţie, iar în momentul în care s-a ridicat se pe şezlong, formele apetisante ale Iuliei au atras privirile admirative ale tuturor celorlalţi turişti de sex masculin.