Tabloidele noastre

Mihaela Radulescu pleaca din televiziune

Vedeta a anunţat, în timpul emisiunii “Duminica în familie “, pe care o moderează la Antena 1, că aceasta este “ultima lună” din cariera sa în televiziune şi că intenţionează să se retragă definitiv din lumina reflectoarelor. Vedeta a spus că s-a gândit de multă vreme la această decizie şi că nu este doar o toană. Nu-mi trădeaz convingerile legate de modul în care fac televiziune, dar vrea să mă retrag pentru copilul meu. Asta a fost pasiunea mea, dar fac un pas înapoi sau lateral în cariera mea. M-am trezit în nişte procese în care Poliţia s-a autosesizat că aş fi furat de la paparazii care mi-au pus viaţa în pericol. M-am trezit înjurată şi călcată în picioare de toată presa de scandal şi mă întreb ce am făcut să ajung aici! Mă retrag pentru copilul meu, pentru ca el să fie mândru de mama lui a declarat Mihaela. “Nu……click.ro

Mihaela Rădulescu, adio televiziune!

Vedeta Antenei 1, Mihaela Rădulescu a anunţat azi la emisiunea pe care o realizează, „Duminica în familie” că se retrage din televiziune. „Pentru mine este anul schimbărilor. Mă retrag din această meserie. Decizia este fără nici o legătură cu evenimentele din viaţa mea”. După câteva minute, Mihaela a revenit cu mărturisiri suplimentare, spunând că face acest pas pentru copilul ei. „Fac un pas lateral sau în spate, dar fac ……libertatea.ro

Mihaela Rădulescu se retrage din televiziune

Mihaela Radulescu a anunţat, în timpul unei emisiuni transmise la postul Antena 1, că luna mai este ultima lună din cariera sa în televiziune şi că intenţionează să se retragă definitiv din lumina reflectoarelor. ……romanialibera.ro

Mihaela Rădulescu renunţă definitiv la cariera în televiziune (VIDEO)

Mihaela Rădulescu a anunţat, în timpul……antena3.ro

Răduleasca: «Din toamnă, renunţ la televiziune»

După 14 ani petrecuţi în prim-plan, pe sticlă, dintre care mai bine de şase la Antena 1, Mihaela Rădulescu (39 de ani) a anunţat ieri că-şi va încheia conturile cu această meserie. Au plecat din televiziune oameni pe care îi respect foarte mult: Andreea Marin, Teo. Nu îmi trădez publicul, ci fac un pas lateral cu convingerea că fac un lucru bun pentru copilul meu. Ne mai vedem luna aceasta şi în iunie, la două ediţii speciale, a declarat Mihaela ieri, la Duminica în familie. Contactată de Click!, vedeta a fost zgârcită cu detaliile, dar de neclintit în decizia luată: E adevărat. Din toamnă, voi renunţa, dar nu vreau să vorbesc despre ceea ce voi face în continuare. Iubita lui Dani Oţil a mai aruncat în aer o declaraţie, plină de subînţelesuri: Acesta este anul schimbărilor mele majore în viaţă….…click.ro

Bombă! Răduleasca, forţată să plece din Antenă?

Mihaela Rădulescu a anunţat, ieri, in timpul emisiunii “Duminica in familie”, pe care o prezintă la Antena 1, că aceasta este “ultima lună” din cariera sa in televiziune şi că intenţionează să se retragă definitiv din lumina reflectoarelor. Pentru a fi sigură că este luată in serios, iubita lui Dani Oţil a ţinut să işi asigure publicul şi invitaţii că aceasta “nu este o toană”, ci o decizie chibzuită,…atac-online.ro

Mihaela Radulescu se muta la Monaco

Pagina: 1 2

Related posts

Andreea Marin canta la botezuri

admin

Tolea Ciumac: Mai stau în celulă, că îmi place. Mai am răbdare…

admin

Alina Crişan şi Jorge vor fi colegi de platou

admin

Leave a Comment