Vedete

Ilinca Vandici e vânată de un fan obsedat

Ilinca Vandici trece prin clipe de coşmar de mai bine de două săptămâni. După ce şi-a găsit BMW-ul seria 1 „pictat” cu spray-ul de vopsit, iată că vedeta postului Antena 2 a avut parte de o surpriză similară, chiar miercuri dimineaţă.







„Am fost la Poliţie, la secţia 4, unde au luat amprente. Sper ca în scurt timp să aflu cine mi-a făcut asta. E un individ care mă urmăreşte, îşi bate joc de mine. Eu am investit bani în maşină, am făcut credit ca să mi-o cumpăr. Chiar sunt speriată, când ajung seara acasă vorbesc la telefon, de frică să nu mă trezesc că îmi dă cineva cu ceva în cap”, a declarat Ilinca, pentru Click!







Vedeta are bănuieli vagi referitor la cel care i-a făcut aceste „bucurii”, suspiciunile fiind întărite şi de faptul că admiratorul i-a „desenat” o inimă, pe capotă.







„Nu pot să acuz pe nimeni, că nu am nici o dovadă. Totuşi, de trei luni, de la sărbătorile de iarnă, mă sună încontinuu un fost coleg de la B1 TV. El lucra la casa de producţie care realiza emisiunea „Essenze”. Îmi spune că s-a îndrăgostit de mine, că vrea să mă vadă, îmi zice să ne întâlnim “, a mai spus Ilinca pentru Click!.

 

Related posts

Geanina Varga, cu fundul în noroi pe șantier

admin

Bianca Drăguşanu şi Adrian Cristea vor în tabloide

admin

Andreea Ibacka, dezastru vestimentar în rochie dantelata (foto)

admin

Leave a Comment