În calitatea de eurodeputat, Elena Băsescu se simte practic ca acasă în instituţia în care a lucrat ca asistent al unui alt europarlamentar, un “asistent de lux”, pentru că este fiica preşedintelui român Traian Băsescu, comentează postul de televiziune BFM TV, menţionând că fiica preşedintelui a fost supranumită “Paris Hilton din Carpaţi”.
Pentru a evita orice suspiciune de nepotism, ea nu s-a prezentat pe listele Partidului Liberal-Democrat al tatălui său, ci a candidat ca independent, obţinând, singură, cinci la sută din sufragii în România, adaugă comentatorul postului francez de televiziune.
În interviul acordat cu ocazia sesiunii inaugurale a Parlamentului European, Elena Băsescu respinge eticheta de “Paris Hilton din Carpaţi”.
“Este o idee falsă, s-a scris asta pentru că sunt femeie, pentru că sunt tânără, nu am părul scurt şi port tocuri înalte. Din aceste cauze mi s-a spus Paris Hilton a României. Da, este adevarat că mai demult am fost manechin, dar a fost doar un hobby”, afirmă Elena Băsescu în limba engleză.
“După cum spune ea însăşi, Elena Băsescu este departe de a fi un eurodeputat în stilul clasic; având 29 de ani, ea face parte din generaţia MTV, aşa cum demonstrează şi site-ul său Internet. La Strasbourg, ea face parte din Partidul Popular European, dreapta europeană (PPE), şi ar urma să lucreze în cadrul râvnitei Comisii pentru Afaceri Externe şi în cadrul Comisiei pentru Afaceri Economice şi Monetare”, comentează BFMTV.
“După cum ştiţi, sunt un economist, am lucrat timp de şapte ani în acest domeniu. De aceea, aş vrea să îmi desfăşor activitatea în acest domeniu aici, pentru că în acest domeniu ştiu ce să fac. Şi în Comisia pentru Afaceri Externe, pentru că mă interesează şi ce se întâmplă în afara Europei”, explică Elena Băsescu.
La final, Elena Băsescu îi mulţumeşte în limba franceză reporterului postului de radio, care glumeşte împreună cu prezentatorul de ştiri cu care era în transmisiune directă pe seama experienţei acesteia.
previous post