Vedetele noastre

Monica Columbeanu i-a spus mamei lui Andrei că nu şi-a educat fiul

Monica Columbeanu continuă să jignească! În acdrul emisiunii “Dansez pentru tine” a fost difuzată o convorbire telefonică ce a avut loc în urmă cu o săptămână între Monica şi mama lui Andrei, partenerul acesteia. Ce e aşa deosebit la aceasta? Columbeanca i-a spus femeii că nu şi-a educat fiul!

Daniel Vlad şi mama saJignirea a venit la scurt timp după o altă ieşire necontrolată a “scorpiei” de la Izvorani, cea în care îl făcuse pe Andrei “retardat”, scrie Libertatea. Făcându-se că uită suma uriaşă cu care a fost plătită pentru fiecare ediţie “Dansez pentru tine”, 5.000 de euro, Monica i-a spus femeii că face mari sacrificii pentru a lua parte la acest show şi că ar trebui să fie apreciată pentru asta.



“Îmi stă copilul singur acasă, de dimineaţă până seara! Am renunţat la viaţa mea şi lucrul acesta nu e deloc apreciat! Ba, dimpotrivă, mi se arată o lipsă totală de respect! De unde a învăţat Andrei asta, ce-l determină să facă asta, nu ştiu. Poate îmi spuneţi dumneavoastră!”, i-a strigat Monica în receptor Cleopatrei Vlad. Femeia a izbucnit în lacrimi şi a reuşit să spună doar: “Sper că nu e o acuză la adresa mea”.


Related posts

Elena Gheorghe s-a reprofilat. Organizează concurs de dansatori

admin

Cheeky Girls lansează o gamă de produse cosmetice

admin

Delia Matache, înşelată de iubit cu fotomodel

admin

Leave a Comment