A doua zi după reîntoarcerea în ţară, Elena Cârstea nici nu a vrut să audă de repaus. Primul lucru pe care cântăreaţa l-a făcut a fost să îşi viziteze prietenii de-o viaţă.
Primul pe lista artistei a fost patronul restaurantului Byblos, George Papari, fostul său iubit, după cum nu se fereşte să recunoască artista, scrie Click!. În prezent, omul de afaceri are o relaţie, care durează de peste trei ani, cu Cristina Şişcanu, asistenta lui Mădălin Ionescu.
Surse demne de încredere au mărturisit că Elena Cârstea l-ar fi sunat pe George, însă acesta nu i-ar fi răspuns. Chiar şi aşa, Elena şi-a făcut apariţia în restaurantul acestuia, din Piaţa Amzei, dorind să îşi vadă o iubire mai veche, cei doi trăind o poveste de dragoste în anul 1996.
George şi Elena au cinat împreună, însă la un moment dat şi-a făcut apariţia şi iubita lui George, Cristina Şişcanu. Elena pare să nu fi agreat prea mult prezenţa reporterului, devenind din ce în ce mai ironică şi agitată.
Persoane de la mesele alăturate au declarat că artista a ironizat-o încontinuu pe jurnalistă, ridicând vocea de fiecare dată când o numea „fetiţo”.