Conflictul dintre designer şi prezentatorul emisiunii „Un show păcătos” de la Antena1 este în continuare comentat! Cătălin a venit în platoul emisiunii „Răi da buni” unde şi-a spus nemulţumirile.
Designerul pune că în acea seară era extrem de obosit. Se întorsese de la o prezentare de modă din străinătate, mai avea una în ţară şi fusese prezent înainte şi în emisiunea „Agentul VIP”.
“Nu caut răzbunare”
Cătălin mărturiseşte că a fost deranjat de gluma lui Capatos de a-l însura în direct, dar este mult mai deranjat de ce a urmat a doua seară, când acesta l-a acuzat, la începutul emisiei, de lucruri grave. El a precizat că a avut pretenţia să i se ceară scuze, însă nu în mod direct. „Era de ajuns să spună: „Gata, am greşit şi noi, ai greşit şi tu” şi înţelegeam. Înţeleg că fiecare avem orgoliu, dar nici acest lucru nu l-a făcut”
„Capatos m-a dezamăgit!”
Creatorul spune că nu îi poartă ranchiună şi nu caută răzbunare! Se declară doar dezamăgit, întrucât până la acel moment în considera un prieten! „Nu sunt supărat pe Dan Capatos, sunt doar dezamăgit pentru că îl consideram prieten!”
În timpul emisiei a intervenit şi Dan Capatos, ocazie cu care el şi Cătălin şi-au lămurit neînţelegerile. Se pare că prietenia dintre ei nu a luat sfârşit odată cu acea emisiune, întrucât ei au precizat în direct că nu sunt certaţi. Nu ştim cât este de adevărat, însă Morar pare că a reuşit să facă primii paşi spre o împăcare! Restul depinde numai de ei…