Vedetele noastre

Maşina Danielei Crudu a ajuns pe mâna cămătarilor

Maşina Danielei Crudu, primită Cadou de la iubitul ei, afaceristul Bogdan Defta, a ajuns în posesia cîmîtarilor. Potrivit surselor noastre, se pare că partenerul ei are mari datorii la cămătari, în schimbul cărora le-a oferit bijuteria pe patru roţi a vedetei.



Asistenta matinalului de la Antena 1 este răsfăţată tot timpul de iubitul ei, stârnind chiar invidie printre colegele de podium. În primăvară, Bogdan Defta (37 de ani) i-a făcut o surpriză de proporţii Danielei Crudu (20 de ani), dăruindu-i un BMW seria 5, de peste 50.000 de euro. Surprinzător, dar, în ultimele zile, Crudu a fost surprinsă la volanul unui alt BMW, roşu, decapotabil, dar de patru ori mai ieftin.



Potrivit unor surse din anturajul Danielei, afaceristul din Buftea întâmpină, în ultima vreme, serioase probleme financiare. Fiind strâns cu uşa, se pare că Defta a încercat să scape de presiuni oferindu-le cămătarilor drept gaj limuzina iubitei sale.



“Mi-am cumpărat BMW-ul roşu la mâna a doua. Am dat pe ea 15.000 de euro. BMW-ul seria 5 i l-am lăsat iubitului meu, mi s-a părut normal să conducă şi el o maşină frumoasă. Eu cred că el nu are nici o legătură cu cămătarii. Poate are datorii, că este criză financiară, dar la prietenii lui, în nici un caz la cămătari”, sa declarat Daniela pentru Click!.



Înainte să-şi achiziţioneze BMW-ul roşu, Daniela a mers, pentru o scurtă perioadă de timp, cu o maşină de împrumut, de la sora sa.

 

Related posts

Adrian Enache împarte patul tot cu soţia

admin

Bianca Drăguşanu a recuperat-o pe Jolie

admin

Mariana Roşca: „Uite cum am ajuns, din dansatoare, regină!”

admin

Leave a Comment