Vedetele noastre

Silvia şi Petre Roman şi-au luat băieţelul acasă (galerie foto)

Silvia (37 de ani) şi Petre Roman (63 de ani) trăiesc din plin fiecare clipă de când au devenit părinţi. Aseară, radiind de fericire, cei doi şi-au luat băieţelul acasă.







Emoţionat, dar grijuliu, fostul premier nu-şi scapă din ochi soţia, care a născut sâmbătă, prin cezariană, un băiat sănătos, de 3,2 kilograme.

Marţi, Petre Roman a vizitat-o pe Silvia în jurul prânzului, apoi spre seară a făcut un drum la o farmacie de pe bulevardul Titulescu, pentru ca într-un final să revină la maternitatea “Panait Sârbu”, fostă Giuleşti.







De aici n-a mai ieşit singur, ci însoţit de cele două comori ale sale: Silvia şi micul Petrus, primul său fecior, pe care-l ţinea strâns la piept, scrie Click!. Cei trei, însoţiţi de o prietenă a Silviei, u pornit în grabă spre casa din Pipera.



 

Related posts

Adrian Enache, trage cu ochiul în decolteul Ancăi Ţurcaşiu!

admin

Iată ce lucruri i s-au furat Oanei Zăvoranu

admin

Andreea Raicu aprinde lumanari la miezul nopţii

admin

Leave a Comment