Marele actor s-a căsătorit foarte târziu. La 60 de ani, Dinică a cunoscut-o, din pură întâmplare, pe viitoarea sa soţie.
„Până la acea vârstă am cunoscut tot ce se poate cunoaşte. Din viaţa mea boemă, am simţit nevoia să mă aşez. Am avut norocul să-mi găsesc jumătatea la vârsta maturităţii”, povestea maestrul în urmă cu un an.
Soţia sa, Gabriela Georgeta Dinică, a povestit cum a fost cerută în căsătorie, scrie Click!.
„Într-o dimineaţă, pe la începutul lui ianuarie 1996, a apărut într-o publicaţie, în VIP, o fotografie a lui Gheorghe Dinică dintr-un film şi un titlu mare: «Gheorghe Dinică s-a însurat». Atunci, Gheorghe mi-a zis: «Hai să ne căsătorim, dacă tot au scris. Să nu-i facem de râs».
Asta a fost cererea în căsătorie a lui Gheorghe, pe care eu am acceptat-o”, povestea soţia sa, tot în 2008. Marele actor îşi caracteriza soţia drept „o femeie care are o relaţie clară cu viaţa şi care a făcut ordine în dezordinea existenţei mele” Gabriela şi Gheorghe Dinică s-au căsătorit acum 13 ani