Vedetuţele noastre au lansat noi tendinţe în materie de tatuaje. Nu se mai poartă cele care sunt la vedere, că doar nu se luptă din greu paparazzi să le prindă şi pe deasupra nu mai este nimic ieşit din comun. Aşadar, ce e de făcut? Ne facem unul „interesant”, unde?, în zona intimă!
Eventual dăm zvonul în popor şi iaca aşa mai pupăm un pic de publicitate. Dacă metoda a prins cu brio la asistentele tv, iată că şi solistele noastre au început să apeleze la astfel de „trucuri” de imagine.
Păi, altfel nu le putem numi! Mai ales că marea majoritate dau fuguţa şi spun presei ce şi-au mai pictat ele în zonele fierbinţi… Ei bine, cea care a intrat recent în clubul tatuatelor în zona intimă este Andreea Antonescu!
Nu vă surprinde? Nici pe noi! Mai ales că nu am mai auzit nimic de ea de ceva vreme. Însă, astăzi, la „Neaţa cu Răzvan şi Dani” blonda a decis să pună paparazzi pe jar, mărturisind că şi-a făcut şi ea un tatuaj într-o zonă bine ascunsă, unde poate fi văzut doar de iubitul ei. Sâc!
Ei bine, atunci cu ce rost informaţia? Sau aşteaptă o nouă ofertă din partea celor de la Playboy, doar pentru a-şi arăta micul tatuaj?