Vedete

Gabriela Cristea, jignită de propriul frate: „Eşti o nenorocită!”

Mama Gabrielei Cristea s.a stins ieri dimineaţă la Spitalul Universitar din Bucureşti, în timp ce Gabriela prezenta show-ul “Noră pentru mamă”. Vestea că i s-a stins mama nu a emoţionat-o pe moderatoare, care a continuat să filmeze pentru ediţia de seară a ediţiei.







Fratele prezentatoarei, Emil Cristea, este cel care s-a ocupat de cele necesare înmormântării şi a declarat, potrivit ziarului Ring, că nu vrea niciun ajutor din partea Gabrielei.







“N-avem nevoie de nimic de la ea. E o nenorocită”, a spus tânărul, care şi-a acuzat de mai multe ori sora că nu a venit să-şi viziteze mama pe patul de spital, scrie Click!.







Didina Cristea a fost internată la Spitalul Municipal din Capitală la mijlocul lunii aprilie. Femeia, diagnosticată cu pancreatită acută, a fost supusă la trei intervenţii chirurgicale.







Medicii au făcut tot posibilul să-i salveze viaţa, însă organismul acesteia nu a rezistat în lupta cu septicemia. De la pancreas, în numai câteva zile, infecţia a ajuns mai întâi la rinichi, iar în cele din urmă la plămâni.



 

Related posts

Se mărită! Adelina Pestriţu are inel de logodnă cu diamant (video)

admin

Cristina Şişcanu, acasă la Mădălin Ionescu în miez de noapte (poze)

admin

Roxana Nemes a ramas in fundul gol la un eveniment (foto)

admin

Leave a Comment