Natalia Mateuţ ştie cum să depăşească criza: vinde genţi de firmă în stradă. Fiica lui Dorin Mateuţ a găsit soluţia perfectă pentru a avea o garderobă de invidiat şi în plină criză financiară.
Vedeta îşi vinde propriile haine şi genţi de firmă, după ce le poartă de câteva ori. Pentru că este cucerită de haine şi genţi de firmă scumpe, Natalia Mateuţ se poate lăuda cu o garderobă impresionantă, pe care o înnoieşte o dată la câteva luni.
Cu toate acestea, vedeta nu aruncă nimic din ceea ce nu mai poartă, ci vinde obiectele vestimentare, la rândul ei.
Natalia a fost surprinsă de fotoreporterii Click! în urmă cu două zile, în zona Dorobanţi, când le-a dat unor bărbaţi două genţi de firmă:
„I-am dat unghiului meu două genţi de firmă să le vândă. Una dintre ele este a mea, a costat 800 de euro şi vreau pe ea 400 sau 450″, a Natalia, pentru Click!
O dată la câteva luni, Natalia Mateuţ strânge acele genţi de firmă de care s-a plictisit şi le vinde la buticul Dianei Heidingher