Petre Ferenţ (59 de ani), tatăl Anamariei Ferentz, cantăreaţa care se pare că i-a cucerit inima miliardarului Ion Țiriac, a vorbit cu fiica lui după 20 de ani! De ziua lui, fata i-a făcut o bucurie tatălui său dându-i un telefon şi urându-i „La mulţi ani!”.
“M-a sunat şi Petruţa chiar la miezul nopţii şi mi-a cântat «La mulţi ani»”, îmi spune el. Petruţa e celălalt prenume al cântăreţei Anamaria Ferentz, după cum se zvoneşte prin Bucureşti, iubita miliardarului Ion Țiriac, fostul mare jucător de tenis. “Când era mică, era o fetiţă tare zburdalnică, înfiptă. Păi, ea m-a ajutat să ridic gardul casei, în Sascut. Îi pusesem un şorţuleţ şi ţinea cu patentul fierul pe care-l sudam eu. Pe atunci, ea voia să fie ca Nadia. Dar n-a lăsat-o maică-sa la gimnastică, aşa că a dat-o pe muzică.”
“Ea mi-a spus că-s doar prieteni, dar în nici un caz iubiţi”
Pe nea Petrică, zvonurile “de Capitală” privind o posibilă relaţie a fiicei sale cu Ion Țiriac îl lasă rece. “Eu nu cred, domnule, în aşa ceva. Ea mi-a spus că-s doar prieteni, aşa, dar în nici un caz iubiţi. Iar maşina aia i-ar fi dat-o pentru ce a cântat ea atunci, la vânătoarea de la Balc. De fapt, când s-a pus problema onorariului, ea a glumit zicând că vrea un Mercedes, dar domnul Țiriac, om parolist, a luat în serios rugămintea. Atâta tot”, a comentat Petre.
“Mercedesul i l-a dat pentru că i-a cântat la Balc”
Noi însă ştim altceva. Anamaria l-a cucerit pe Ion Țiriac, iar miliardarul nu numai că a-nceput să se afişeze în compania ei, dar a devenit un fel de zână bună pentru cântăreaţă, îndeplinin-du-i acesteia toate dorinţele. Cu aproape o lună în urmă, paparazzii Libertăţii i-au surprins pe cei doi plecând împreună din clubul bucureştean “Le Gaga”.
“Eu şi Ion Țiriac sunem prieteni de foarte mult timp. Chiar dacă am fi iubiţi, nu v-aş spune vouă aşa ceva. Viaţa mea privată este o chestiune personală, nu vreau să o împărtăşesc nimănui. Dacă am petrecut noaptea acolo (la Ion Țiriac acasă – n.r.), e treaba mea. Poate am sărit gardul şi am plecat acasă la mine şi nu m-aţi văzut voi”, a declarat, la vremea aceea, Annamaria.