Vedetele noastre

Iuliana Marciuc: “Relaţia mea cu Mihalis nu este un subiect neplăcut”

Iuliana Marciuc a vorbit în cadrul unui interviu acordat, în exclusivitate, pentru Libertatea.ro, despre felul în care a perceput festivalul până acum dar şi despre mediatizata absenţă a iubitului său grec, Mihalis, de la ziua ei de naştere.



Vedeta susţine că Festivalul „Cerbul de aur” de anul acesta a fost cel mai reuşit de până acum! Şi când spune „reuşit” se referă la tot ce ţine de organizare: calitatea sunetului, a imaginii, a concurenţilor, a recitalurilor şi nu în ultimul rând a publiculu!



Mai mult, Iuliana Consideră că începând de anul acesta evenimentul va începe să capete o mai mare importanţă! Ea declară că sunt multe lucruri de îmbunătăţit, însă se vor vândi la ele pe anul viitor, când, speră ea, va fi un mai mare succes.

Cât despre viaţa ei personală, Iuliana nu vrea să divulge prea multe. Ştim cu toţii că după despărţirea de iubirea vieţi ei, Adrian Enache, Iuliana s-a refugiat în braţele grecului Mihalis. O perioadă totul a decurs destul de bine, însă în ultimul timp Iuliana a început să se afişeze din nou singură!



Semn că idila dintre ei doi s-a cam sfârşit, dându-i astfel o nouă speranţă lui Adrian Enache. Peculaţiile au pornit de la ziua prezentatoatei tv, când a refuzat compania celor doi pretentenţi.



„În primul rând, relaţia cu Mihalis nu este un subiect neplăcut. Ca în viaţa oricărei femei, şi eu am avut momente foarte frumoase şi momente foarte grele. Cât despre ziua mea, e foarte simplu. Am spus că de ziua mea să fiu singură împreună cu băiatul meu şi cu familia mea. Şi aşa s-a şi întâmplat”, şi-a justificat hotărârea Iuliana.

 

Related posts

Andreea Spătaru şi-a transformat vila în hotel

admin

Adio masaj erotic! Andreea Bănică îşi ţine soţul din scurt

admin

Cătălin Botezatu a slăbit 6 kg în 3 săptămâni

admin

Leave a Comment