Vedetele noastre

Romaniţa Iovan va plăti 16.600 de euro pe grădiniţa copilului

Micuţul albert trăieşte pe picior mare! Micuţul în vârstă de 2 ani şi zece luni urmează să fie înscris la o grădiniţă de renume, situată în Pipera, şi care este “vânată” în special de părinţii cu conturile doldora, scrie Click!. Taxa anuală plus taxa de înscriere, însumează 16.600 de euro, fără prânz şi transport.



“Albert va merge din toamnă la British School of Bucharest. Nu cred că este prea mic, pentru că el se simte bine printre copii. Nu a crescut într-un glob de sticlă, îi place să socializeze. Mă bucur pentru că va avea numai profesori străini, iar engleza va fi a doua lui limbă maternă. Acasă vom vorbi româneşte”, ne-a explicat, încântată, Romaniţa.



Toate bune şi frumoase, numai că, în schimbul unei educaţii alese pentru copilul ei, creatoarea de modă va trebui să plătească anual 15.900 de euro, plus taxa de înscriere de 700 de euro, iar asta nu e tot: prânzul, uniforma şi transportul nu sunt incluse în acest preţ.



La un simplu calcul, dacă de plata grădiniţei s-ar ocupa doar Adrian Iovan, fostul soţ al Romaniţei, acesta ar trebui să scoată din buzunar echivalentul a 33 de pensii alimentare pentru a acoperi taxa anuală a fiului său. După divorţ, s-a stabilit ca pilotul să-i plătească fiului său 500 de euro lunar.

 

Related posts

Simona Pătruleasa şi scandalurile care au lăsat-o şomeră

admin

Majoretele lui Dinu Maxer s-au luat la bătaie

admin

Oama Oprea mândră: „Sânii mei cântăresc două kilograme!”

admin

Leave a Comment