Cariera de top-model a Monicăi Columbeanu pare să se apropie de sfârşit. Scandalurile în care a fost implicată în ultima perioadă au poziţionat-o pe Monica pe ultimele locuri în preferinţele designerilor români.
Dacă în urmă cu câteva săptămâni tânăra din Izvorani se lăuda cu prezentări de modă pentru designeri internaţionali, iată că astăzi, soţia lui Irinel Columbeanu se vede nevoită să accepte şi invitaţiile din partea creatorilor de modă mai puţin cunoscuţi
Refuzată la două Festivaluri de modă importante
În decurs de numai două săptămâni modelul s-a lovit de două mari refuzuri. Primul a venit din partea organizatorilor celui mai mare spectacol de modă a verii „Fashion Tv Summer Festival” din Mamaia. Cu toate că în fiecare an Monica a fost atracţia evenimentului, anul acesta organizatorii au hotărât ca tânăra să nu facă parte din show. Monica şi-a motivat imediat absenţa susţinând că nu a participat la Festival pentru că fiica ei, Irina, este bolnavă.
La scurt timp a venit şi cea de-a doua lovitură! De data aceasta Monica a fost luată prin surprindere de oganizatorii Festivalului Callatis care au renunţat la serviciile ei în ultima clipă. Motivul a fost declarat destul de clar. Nu s-a vrut ca festivalul să aibă de suferit de pe urma imaginii şifonate a Monicăi!
Pusă la zid de designerii români
Chiar dacă tânăra susţine că nu imaginea a făcut-o să lipsească de pe podium, unii dintre cei mai importanţi creatori de modă autohtoni o contrazic. Ei şi-au arătat părerea despre viitorul Monicăi într-un interviu acordat ziarului Libertatea.
Cătălin Botezatu: “Fiecare pasăre pe limba ei piere. Cam aşa aş putea să descriu situaţia în care a ajuns Monica Columbeanu în acest moment. Dacă organizatorii festivalului de modă au decis să nu o mai invite, e treaba lor. Pe mine nu mă interesează acest lucru”.
Daniel Mărgărit: “Am lucrat cu Monica, însă am renunţat la serviciile ei cu ceva vreme în urmă. Cred, totuşi, că e problema fiecăruia ce face în timpul liber. Manechinele mai consumă un pahar în plus, însă nu bagă nimeni de seamă, pentru că nu au notorietatea Monicăi”.
Mihai Albu: “Ultima oară am colaborat cu Monica acum trei ani. Sfatul meu pentru ea e să aibă mai multă grijă de imaginea ei. O reflectare proastă a modelului se răsfrânge şi asupra creatorului şi acesta e motivul pentru care designerii nu mai lucrează cu Monica”
Monica Columbeanu a pierdut statutul de model internaţional
În ciuda declaraţiilor designerilor, care au recunoscut că Monica şi-a pirerdut popularitatea din cauza imaginii, soţia lui Irinel neagă toate zvonurile apărute în presă. Ea susţine în continuare că decizia de a nu participa la aceste două mari evenimente i-a aparţinut în totalitate. Mai mult, tânăra mămică a ţinut să menţioneze că nu mai este atât de interesată de cariera de model, ci că pe primul loc în priorităţile sale se află viaţa de familie.
Cu toate acestea, la nici trei zile de la declaraţii, Monica a urcat din nou pe podium. Apariţia acesteia pe scenă ne-a confirmat bănuielile! Cariera Monicăi de model internaţional începe să se clatine! Ea a acceptat invitaţia creatoarei de modă Ioana Rusu de a îmbrăca rochia de mireasă pentru casa de modă Lanis. Un nume nu la fel de cunoscut precum cele cu care era Monica obişnuită să-şi asocieze imaginea!
next post